go, fruitcake!

ieri, mi-am amintit de una dintre cunoştinţele mele declarate anti-românia pe viaţă; o mare tâmpenie, zic eu, mai ales dacă nu ai locuit câţiva ani în altă ţară. mă rog, genul ăsta nu mi-a plăcut niciodată, să ai ca subiect de discuţie favorit să te plângi cât de nemulţumită eşti de compatrioţii tăi şi să blestemi ziua în care doctorul ţi-a dat o palmă la fund şi i-a spus mamei tale "e fetiţă" în loc de "it's a baby girl".

totuşi, imaginea ei a fost printre primele lucruri care mi-au apărut în minte atunci când am aflat că o cerere depusă de bunicul meu a fost respinsă pe motiv că a fost completată cu pixuri diferite. ok, e un act, să zicem că înţeleg, dar: funcţionarul care i-a înregistrat cererea nu putea să-i zică asta? şi de ce a trebuit să aştepte din februarie până acum un asemenea răspuns? a fost făcută o investigaţie amănunţită ca să-şi dea seama că sunt două tipuri de pastă pe cerere? doar nu-i aşa mare diferenţa dintre dark blue şi navy blue..nu?

în altă ordine de idei, cred că dormitorul părinţilor a trecut în alt câmp magnetic: acolo, ceasurile rămân în urmă (sau sună din oră în oră) şi telefonalele se dau automat pe silent. desigur, paranoia m-a lovit de dimineaţă, când mama mi-a spus că era să nu ajungă la serviciu pentru că cele două ceasuri puse pe noptieră nu mai mergeau iar telefonul era pe silent. atunci mi-am spus Jerome, poate că omuleţii verzi de care te tot loveşti prin casă nu sunt pitici de grădină...

aşa că acum mă duc să-i pândesc. când îi văd, o să încep să cânt, exact ca în sf-ul cu pierce brosnan, când au reuşit să alunge marţienii cu ajutorul unui difuzor uriaş, din care se auzea muzică jazz. de unde era să ştiu că extratereştrii sunt afoni?!

Nichita

25 de ani de la intrarea în "tunelul orange". Şi lecţia atemporală:

Delicii de duminică

Coleman Hawkins - Body and Soul




Jean Philippe Rameau - Les Sauvages

o soţietate foarte plăcută

Ameţita de mine habar n-avea ce zi specială va fi astăzi.

De dimineaţă, în autobuz, în timp ce priveam pe fereastră, am observat că fostul şofer era şi el în staţia Ics. Purta haine lungi şi albe, atât de albe incât abia puteam să mă uit la el, şi zâmbea la fel ca întotdeauna.

Fiecare incerca să ii capteze atenţia, iar eu l-am întrebat: Vai, monsieur şofer, e adevărat că există viaţa după autobuz?!

El mi-a răspuns, rdicându-şi mâinile deasupra noastră şi vorbind cu ecou: Micuţii mei, mă tem că încă nu sunteţi pregătiţi pentru acest răspuns..

***
Şi ceva care m-a amuzat astăzi :

"Pintre noi se găsea un tânăr zugrav franţez, care pentru întâia dată ieşise din ţara lui spre a face un voiaj în Orient.
- Domnilor, ne zise el, vă mărturisesc cu ruşine că, păn-a nu veni în ţările d-voastre, nici nu presupuneam că se afla în Evropa o Moldavie şi o Valahie. Dar nu mă plâng nicidecum, de vreme ce, ca un nou Columb, am avut plăcere a descoperi eu însumi aceste frumoase părţi ale lumei şi a mă încredinţa că, departe de a fi locuite de antropofagi, ele cuprind în sânul lor o soţietate foarte plăcută.
- Domnule, răspunse unul din noi, nu te încrede aşa lesne în descoperirea d-tale, pentru că cine ştie dacă păn-în sfârşit nu-i fi pus în frigare şi ospătat de sălbaticii acestor ţări!" (Vasile Alecsandri, Balta albă)

si conditionnel

teoria cum ca tot ce te inconjoara e doar o extensie a eului, o derivare a propriei persoane nu mi se pare plauzibila. daca ar fi asa, cei care graviteaza in jurul meu ar fi total diferiti, amy winehouse ar fi vecina mea iar bob marley ar trai, avand cate un concert pe saptamana in gradina din spatele casei mele, la care eu sunt singura invitata si am si acces in culise.

am reusit sa imi neg existenta (i am so cool) si sa imi creez wonderland-ul in sims. stiam eu ca o sa mi se intample ceva bun luna asta, doar pluto a facut conjunctie cu un sambure de nectarina. da, perfectiunea e monotona, de aceea am hotarat sa imi pun sims-ul sa dea cate o petrecere in fiecare zi, ca sa poata strange dupa si sa zica fericit “asta da viata virtuala,cipule”!

Kerosen

Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui febril (la propriu şi la figurat) este să se dea jos din pat, adică exact ce am făcut eu.

După câteva momente de senzaţii tari, tip carusel, am reuşit să merg; să fac duş; să mă îmbrac; să plec. Pe drum, gâtul mi s-a umplu de praf, soarele m-a torturat, picioarele mi s-au încleştat de asflat. Încercam să le ridic, dar nu puteam. Aveam tălpile cleioase. Mergeam când cocoşată, când aplecată pe spate, din cauza rucsacului. Încercam să respir pe gură, nasul cedase de mult, dar nu obţineam decât un hârâit timid, urmat de o tuse violentă.

Când m-am urcat în maxi, aveam gâtul ferfeliţă, capul îmi zvâcnea, picioarele îmi tremurau. Nu am putut să-i zic destinaţia şoferului, doar i-am întins banii şi el mi-a răspuns " închide uşa aia odată!".

M-am prăbuşit. Stăteam pe jos, pe culoar, între plase şi picoare. Picioare acoperite, plase cu zarzavat, picioare dezvelite, plasa de la Levi's, picioare jdrelite, plase cu margarină, picioare bronzate, plase cu biscuiţi, picioare bărbăteşti, plase colorate, picioare, plase, picioare, plase.

Mi-am sprijinit capul de extinctorul aruncat neglijent.
"Capăt de linie, trebuie să coborâţi."
M-am dat jos, neştiind unde sunt. M-a izbit vocea unei ţigănci şi strălucirea de tinichea a dinţilor de aur.
"Suflete, suflete goale cumpărăăăăăăm. Hai la ţigancă, suflete, suflete goale cumpărăăăm.."
Sau erau sticle?

Nu ştiam unde sunt şi ce caut. M-am aruncat în primul şanţ şi mi-am pus capul pe braţ.
Peste o oră, eram la spital.
"Domnişoară, trebuie să vă facem o transfuzie de sânge. Ce grupă aveţi?"
Am febră, nu am nevoie de o transfuzie de sânge!
Bun, văd că nu cooperaţi. Cea mai apropiată rudă?
Pisica.
Doctorul se întoarce către o asistentă: aduceţi pisica!

După încă ceva timp, transfuzia se încheiase. Pisica stătea pe marginea patului meu de spital.
Rău ai mai ajuns, îmi spuse.
Da, dar măcar acum pot să miaun în două limbi.

And I go Sha la la la laaa

Ieri noapte nu puteam să adorm din cauza căldurii, deşi uşile şi geamurile de la camera mea erau deschise. Anywhore, pe moment ascultam greierii rockeri de pe pervaz, când de pe stradă se aude:

Cetăţean neidentificat: Chelieee...
Tot Cetăţean neidentificat: Bă Chelieeee...
Cetăţean Chelie: Maaaaarş, bă!
Cetăţean neidentificat şi nervos: Bă Chelie, băga-mi-aş pula-n mă-ta!

Partea tristă este că erau voci de adolescenţi. Vă daţi seama, aşa tânăr şi deja chel..

Scrisorica

Dragă prieten din afară,

Ştiu că îţi faci griji pentru mine, aşa că m-am hotărât să îţi scriu neapărat. Îmi cer scuze că o fac pe bucăţi de cearceaf, dar nouă aici nu ni se dă hârtie. Se scuză jalnic, zicând că am putea să ne tăiem cu o bucaţică de hârtie şi apoi să trecem dincolo, ştii tu.. Eu le-am spus că preţuiesc hârtia şi că nu aş folosi-o decât cu scop nobil, în plus, dacă încerci să te tai cu hârtie, mai repede mori de plictiseală decât din cauza hemoragiei, dar ei nu şi nu..

Mă rog, să trec la lucruri mai importante. De când sunt aici, adică de vreo două rotaţii de lună, mi s-a întâmplat cel mai minunat lucru, şi anume m-am îndrăgostit. Tu nu ai cum să o ştii pe ea, ştiu, eu sunt mai norocos de felul meu.

A fost destul de greu să mă acomodez. Eu am protestat, nu am vrut să vin aici, aşa că în primele zile au trebuit să mă lege de pat. Norocul meu că venea chiar ea să îmi facă calmante, iar eu, în timp ce mă injecta, o priveam cu ochi mari şi umezi, de căţel înfometat, iar ea zâmbea.

Din păcate, nu primeam decât două vizite pe zi de la ea, aşa că am pus la cale un plan care mă va face să fiu lângă ea aproape mereu.

I-am dat bucătăresei două hârtii albastre şi ea mi-a închiriat căruciorul cu mâncare. E o femeie foarte simpatică, de altfel. Şi multifuncţională, cum s-ar zice afară, adică cu o mână mestecă în mâncare, cu una fumează, iar cu cealaltă îşi aranjează boneta sau se ţine de burtă atunci când râde.

De fiecare dată când bucătăreasa şi ea fac vizite locuitorilor, mă ascund în cărucior şi merg în spatele ei. O ascult cum le vorbeşte, o ascult cum chicoteşte cu bucătăreasa când ajung în camera celei care se crede câine şi le linge picioarele, sau cum plânge când ajung la băieţelul mereu plin de sânge care îşi muşă limba când le vede. Ele nu ştiu că şi băieţelul e şi el, fericitul, îndrăgostit..

Partea grea e când ajung la mine în cameră, pentru că bucătăreasa trebuie să o ţină de vorbă şi să intre ea prima în cameră, ca eu să am timp să ies din cărucior şi să mă arunc în pat. Dar, atâta timp cât am hârtii albastre, bucătăreasa e dispusă să mă plimbe peste tot.

În fine, deocamdată sunt cel mai fericit bărbat din ospiciu. Vizitele asistentei mă fac să îmi muşc perna de fericire, iar când mă ascund în cărucior şi ridic faţa de masă, ca să o văd mai bine, aproape că dau cu capul de măsuţă, atât de mulţumit sunt..

O să îţi mai scriu când vor schimba cearceafurile, deocamdata nu mi-a mai rămas decât o bucăţică, să mă învelesc la noapte.

Al tău prieten de aici,
eu,
astăzi.

Spirala

el, aşezat pe scări, fumând.
eu, în spate, în picioare, căutând.
eu: ce aştepţi?
el,scrumând: a doua venire a domnului.
eu,oftând: mai aşteaptă,atunci. vinerea, slabe şanse.
el,întorcându-se: aşa e! azi mai e şi ziua mamei lui.


Ştiu că încerci să găseşti ce-ţi trebuie, iar de fiecare dată când crezi că ai făcut-o, aştepţi până realizezi că nu e aşa. N-am cum sa te ajut daca nu ceri ce vrei cu adevarat.

Nici mie nu îmi place să mă joc serios, dar o fac pentru că sper că aşa te pot ajuta. Iar tu o dai pe glume. Okay, aşa să fie.

Glume şi de la mine, atunci:

Cum salvezi un avocat de la înec?

Îţi iei piciorul de pe capul lui.